Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, avertizează: mecanismul actual de stabilire a prețurilor medicamentelor, neschimbat de 15-20 de ani, amenință atât accesul pacienților la inovație, cât și sustenabilitatea întregului sistem.
Horațiu Moldovan, președintele CNAS, a lansat luni un apel ferm pentru reforma modalității de stabilire a prețurilor și de rambursare a medicamentelor în România, în cadrul Conferinței PRIA „Viitorul rambursării medicamentelor în România”.
Un mecanism depășit, pacienți penalizați
Potrivit lui Moldovan, sistemul actual – aflat în vigoare de peste 15-20 de ani – a funcționat în trecut, dar nu mai corespunde realităților economice și tehnologice actuale. Consecința directă este că pacienții români ajung să aștepte între doi și trei ani pentru a avea acces la medicamente inovatoare, iar această perioadă de așteptare nu scade, ci crește.
„Este momentul în care trebuie să facem un pas înainte în ceea ce privește stabilirea prețurilor medicamentelor în România și modalitatea de rambursare. Noi suntem ancorați încă în urmă cu 15-20 de ani”, a declarat Moldovan.
Bugetul crește, dar nu este de ajuns
Bugetul alocat medicamentelor a crescut cu 5 miliarde de lei pe an în ultimii trei ani, ajungând ca medicamentele să reprezinte 33% din cheltuielile FNUASS în 2025, exclusiv concediile medicale. La acestea se adaugă cheltuielile cu spitalele – care urcă la 43% din buget, cu tot cu influențele salariale.
Cu toate acestea, Moldovan avertizează că ritmul de creștere nu este sustenabil:
„O creștere de 5 miliarde pe an nu este sustenabilă, pentru că pe termen mediu, adică patru-cinci ani, bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va deveni nesustenabil.”
Paradoxal, cu un miliard de euro investiți în plus față de anul anterior, sistemul reușește să trateze doar 30.000 de pacienți suplimentari – un rezultat pe care președintele CNAS îl consideră insuficient față de potențialul real.
Soluția: negociere reală și legislație modernizată
Moldovan pledează pentru o schimbare de paradigmă: înlocuirea mecanismului actual, în care doar 22% din contracte sunt de tip cost-volum, cu un sistem în care Casa de Asigurări să negocieze direct și transparent 100% din prețuri, lăsând piața și nevoile reale ale pacienților să ghideze deciziile.
„Haideți să dăm posibilitatea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu o legislație modernă, să poată să negocieze real. (…) Sunt convins că putem să mai punem un zero la numărul pacienților tratați. Nu este nicio exagerare”, a subliniat el.
Președintele CNAS s-a arătat optimist cu privire la deschiderea industriei farmaceutice față de acest obiectiv și a transmis că reforma este nu doar necesară, ci urgentă, dacă România vrea să mențină un sistem de sănătate funcțional și accesibil pe termen mediu și lung.