Ideea că bătrânețea înseamnă automat declin fizic și mental este atât de înrădăcinată încât rareori o punem la îndoială. Un nou studiu realizat la Universitatea Yale arată însă că realitatea este mult mai nuanțată: o proporție semnificativă dintre adulții de peste 65 de ani nu doar că își păstrează capacitățile, ci chiar le îmbunătățesc pe parcursul a peste un deceniu.
Ce au descoperit cercetătorii
Echipa condusă de Becca R. Levy, profesoară de științe sociale și comportamentale la Yale School of Public Health, a analizat date colectate pe parcursul a 12 ani din Health and Retirement Study, un sondaj amplu și reprezentativ la nivel național asupra americanilor în vârstă. Rezultatele, publicate în revista Geriatrics, arată că aproximativ 45% dintre participanții care la început aveau peste 65 de ani au înregistrat îmbunătățiri măsurabile în cel puțin un domeniu — funcție cognitivă, funcție fizică sau ambele. Mai exact, circa 32% dintre participanți au progresat cognitiv, iar 28% au progresat fizic.
Important este că aceste îmbunătățiri nu au fost concentrate într-un grup mic de cazuri excepționale, ci au apărut pe scară largă în eșantion. Levy explică faptul că, dacă privim doar mediile statistice ale unui grup, tendința generală pare să fie de declin — dar atunci când urmărim traiectoria fiecărei persoane în parte, tabloul se schimbă complet, iar o parte considerabilă a participanților arată, de fapt, progres.
Mintea contează: rolul credințelor despre vârstă
Cel mai surprinzător element al studiului este legătura dintre felul în care oamenii percep procesul de îmbătrânire și șansele lor reale de a se îmbunătăți. Participanții care aveau o atitudine mai pozitivă față de propria înaintare în vârstă au avut semnificativ mai multe șanse să înregistreze progrese cognitive și fizice decât cei cu o viziune negativă despre îmbătrânire.
Potrivit lui Levy, ideea conform căreia vârsta înaintată duce inevitabil și continuu la pierderea abilităților fizice și cognitive este larg răspândită — dar concluzia studiului este că îmbunătățirea în viața târzie nu este rară, ci comună, motiv pentru care ar trebui inclusă în modul în care înțelegem procesul de îmbătrânire.
De ce contează pentru sistemul medical
Autorii atrag atenția că instrumentele standard de evaluare folosite în prezent de medici și organizații de sănătate — inclusiv cel al Organizației Mondiale a Sănătății pentru capacitățile cognitive și fizice ale vârstnicilor — sunt construite astfel încât pot înregistra doar declinul, fără a lăsa loc posibilității de îmbunătățire. Cercetătorii argumentează că această orbire instituțională față de progresul posibil la vârstnici ar putea contribui la reticența unor cadre medicale de a oferi servicii preventive sau de recuperare persoanelor în vârstă, sub asumpția greșită că acestea nu mai au șanse reale de ameliorare.
Studiul citează și un sondaj global, realizat pe aproape 40.000 de persoane de către Alzheimer’s Disease International, care a constatat că 65% dintre profesioniștii din sănătate și 80% dintre persoanele obișnuite credeau, în mod eronat, că toți vârstnicii dezvoltă în cele din urmă demență — o ilustrare a cât de profund înrădăcinat este pesimismul legat de îmbătrânire, chiar și în rândul specialiștilor.
Concluzia cercetătorilor
Pentru echipa de la Yale, mesajul central este unul de recalibrare a felului în care vorbim despre vârsta a treia: în loc să tratăm declinul ca pe singura traiectorie posibilă, studiul sugerează că există o „rezervă” reală de potențial pentru îmbunătățire în viața târzie — una care poate fi influențată, cel puțin parțial, de atitudinile culturale și personale față de îmbătrânire, dar și de factori precum nutriția sau accesul la servicii de recuperare.
Cercetarea a fost finanțată de National Institute on Aging și a fost coautorată de Martin Slade, lector de medicină ocupațională la Yale School of Medicine.