Sistemul medical românesc pare să fi intrat într-un nou episod de absurd administrativ, unde pacientul nu mai este o urgență medicală care necesită internare, ci o cifră într-un tabel.
Un comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) scoate la iveală o realitate dură: în unele spitale de stat, managerii au început să impună „norme” de internare. Mai exact, medicilor li se dictează câți oameni au voie să trateze, de parcă boala ar putea fi programată în funcție de calendarul bugetar sau de cheful birocrației de a debloca fonduri.
Această situație, pe care CNAS o „dezavuează” public, a apărut pe fondul unui blocaj financiar generat de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru 2026 și de introducerea unor limite lunare de cheltuieli extrem de rigide. Practic, s-a încercat aplicarea unei cămăși de forță financiare peste un organism viu, care funcționează imprevizibil. Casa de Asigurări recunoaște, pe un ton neașteptat de onest, că nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată administrativ. Pacienții nu așteaptă rectificările bugetare pentru a face o criză de apendicită sau un infarct, iar amânarea îngrijirilor sub pretextul „depășirii cotei” reprezintă un risc major pentru sănătatea publică.
Totuși, dincolo de scuzele legate de „caracterul temporar” al crizei, CNAS aruncă mingea în curtea managerilor de spitale. Deși sectorul spitalicesc înghite cea mai mare parte a bugetului — aproximativ 34 de miliarde de lei — banii par să se scurgă prin sitele ineficienței. Instituția atrage atenția că rolul său este să deconteze serviciile efectuate pentru pacienți, nu să mențină în viață structuri de costuri fixe, cum sunt salariile plătite în unități unde nu se muncește sau unde achizițiile publice sunt umflate artificial. Există discrepanțe uriașe între spitale identice ca profil: unele performează cu bani puțini, în timp ce altele devin găuri negre financiare.
În acest peisaj, impunerea unor „norme minime sau maxime” de internare nu este doar o eroare de management, ci o formă de abuz asupra pacienților și a medicilor deopotrivă. Întrebarea este cum am ajuns aici? Principiul „banii urmează pacientul” rămâne, din păcate, mai mult un slogan electoral decât o realitate palpabilă. Atâta timp cât finanțarea va fi sugrumată de plafoane lunare absurde, iar managementul spitalicesc va prefera să taie accesul bolnavilor la tratament în loc să reducă risipa din achiziții, spitalul de stat va rămâne un loc unde norocul tău depinde de ziua din lună în care te îmbolnăvești.
CNAS a anunțat că aceste practici sunt deja sub lupa Corpului de Control, urmând să fie luate măsuri acolo unde managementul spitalicesc a ales să „raționalizeze” sănătatea populației în loc să optimizeze cheltuielile.