Ieșenii care au depus la Casa Județeană de Pensii Iași dosarele de pensionare începând cu 1 septembrie 2024, dată la care a intrat în vigoare noua lege a pensiilor (Legea 360/2023), așteaptă și acum deciziile de pensionare.

Șefa CJP Iași Maria Andronache, membru marcant al PSD Iași, estimează că deciziile de pensionare pentru aceste dosare vor putea fi emise până la sfârșitul lunii noiembrie. Referitor la etapa a doua de recalculare a pensiilor, începută la 1 septembrie, Maria Andronache a menționat că încă nu au fost emise deciziile de recalculare, procesul fiind în desfășurare. Directoarea CJP Iași explica atunci că prelucrarea dosarelor restante încetinește emiterea deciziilor de recalculare.
Motivul întârzierii: încă se lucrează la noua aplicație informatică a Casei Naționale de Pensii Publice. În paralel, se află în desfășurare și etapa a doua a recalculării pensiilor, care vizează pensionarii care au depus adeverințe de venit sau au lucrat în Cooperativele Agricole de Producție (CAP). Ei urmează să afle dacă vor beneficia de majorări la pensie, însă și acest proces este întârziat de numărul mare de dosare restante, astfel că deciziile de recalculare nu au fost încă emise
Din datele centralizate de CNPP reiese că, luna trecută, pensia medie în județul Iași ajunsese la 2.675 lei, mai mică cu 117 lei față de media pe țară, în valoare de 2.792 de lei în luna octombrie 2024. În perioada similară a anului trecut, pensia medie în județul Iași se ridica la 1.909 lei. Nu se știe când va fi gata noua aplicație informatică a CNPP Noua lege a sistemului public de pensii aduce schimbări semnificative, inclusiv principii noi și o formulă de calcul actualizată, ceea ce a impus crearea unei aplicații informatice pentru gestionarea dosarelor de pensionare. Aplicația ar fi trebuit să fie gata încă de la sfârșitul lunii trecute, după cum anunța CNPP.