O jurnalistă de la revista Dilema a povestit, într-un articol publicat pe site-ul publicației, experiența traumatizantă prin care a trecut după ce s-a accidentat la începutul lunii august, suferind o dublă fractură — de umăr și de tibie. Relatarea, intitulată „Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult. În tranșee, la Spitalul Clinic de Urgență București”, descrie traseul ei prin sistemul medical de stat, de la spitalul din Cîmpina, unde a fost dusă imediat după cădere, la Spitalul Județean Ploiești, și, în final, la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), unde a fost internată la secția de ortopedie.
Accidentul și primele ore în sistemul medical
Potrivit articolului, autoarea a căzut pe o scară, un accident domestic aparent banal care s-a soldat cu fracturi la umăr și la tibie. A fost preluată de ambulanță și dusă, conform procedurii standard, la cel mai apropiat spital de locul accidentului — cel din Cîmpina — unde medicii i-au confirmat fracturile, fără însă a putea interveni. A urmat transferul la Spitalul Județean Ploiești, unde a rămas cîteva ore și unde i s-a recomandat internarea, întrucît ambele fracturi necesitau operație.
Copleșită de durere și influențată de informații negative auzite de-a lungul timpului despre acest spital, jurnalista a decis să nu rămînă internată la Ploiești, ci să încerce să ajungă la un spital din București. Pentru că unitatea medicală nu i-a putut asigura o ambulanță de transfer, a apelat la una privată, contra sumei de 1.700 de lei, care a dus-o la Spitalul Clinic de Urgență București.
Ore de așteptare la UPU și amînarea operației
La Floreasca, autoarea a petrecut aproximativ trei ore la Unitatea de Primiri Urgențe, unde i s-au făcut radiografii și un CT. A fost mutată apoi în salonul secției de ortopedie, cu informația că urmează să fie operată chiar în acea zi, eventual noaptea. Fiindu-i interzis să mănînce sau să bea apă în perspectiva intervenției, a îndurat ore de sete și temperaturi ridicate în salon, pînă cînd, tîrziu în noapte, a aflat că operația se amînă și că, prin urmare, are voie să bea apă.
De aici a început, potrivit relatării, o perioadă de șase zile în care intervenția chirurgicală a fost amînată constant, de la o zi la alta, fără explicații clare, în timp ce autoarea rămînea complet imobilizată. Despre acest interval, ea scrie că nu s-a simțit acolo o ființă umană, descriind experiența drept aceea a „unui sac de cartofi abandonat pe un pat de spital”, căruia i se administra, din cînd în cînd, un calmant.
Condițiile din salon, descrise ca fiind „de război”
Un capitol amplu al articolului este dedicat condițiilor din salonul de ortopedie, pe care jurnalista le compară cu unele de conflict armat. Instalația de aer condiționat, spune ea, era teoretic funcțională, dar defectă în realitate, iar personalul medical i-a explicat că firma externă responsabilă de reparații a intervenit de două ori fără succes. În plină caniculă, cu temperaturi de pînă la 40 de grade afară, salonul devenea, potrivit descrierii, un spațiu în care transpirația se scurgea sub ghips, iar seara soarele bătea direct pe patul pacientei, fără posibilitatea de a se muta.
Deși gîndit pentru trei sau patru paturi, salonul avea cinci, cu mobilier desperecheat — autoarea relatează că nu a avut nici măcar o noptieră la dispoziție. Descrie și un episod în care o infirmieră i-ar fi luat lucrurile personale depozitate pe un pat gol de alături și i le-ar fi pus în brațe, peste zona fracturilor, motivînd că nu este voie ca acestea să rămînă acolo. Jurnalista notează că acesta a fost momentul în care a cedat nervos.
Articolul mai vorbește despre un deficit constant de analgezice pe secție, despre mîncarea pe care autoarea a considerat-o greu de consumat și despre un episod în care ghipsul aplicat inițial la Ploiești s-a deteriorat, transformîndu-se într-o legătură care îi strîngea toracele; a durat aproximativ o oră și jumătate pînă cînd un asistent de gardă i-a aplicat un nou ghips. Relatează, de asemenea, că în cele șase zile de internare a fost spălată o singură dată de personalul medical.
Palpitații, anemie și un consult cardiologic greu de obținut
Pe măsură ce zilele treceau, jurnalista descrie apariția unor palpitații și a unei stări de anemie, pe care le pune pe seama deshidratării, a alimentației precare și a traumei suferite. Solicitarea unui consult cardiologic s-a dovedit, potrivit articolului, complicată din punct de vedere birocratic, întrucît doar medicul curant putea iniția o astfel de cerere pentru un pacient internat la altă secție. Autoarea subliniază contrastul dintre urgența resimțită și lipsa de comunicare între secțiile spitalului, notînd că singurul test efectuat a fost o electrocardiogramă, fără vizita vreunui medic cardiolog în următoarele 24 de ore.
Decizia de a se transfera la un spital privat
Relatarea descrie și felul în care autoarea a apelat, în cele din urmă, la o cunoștință cu legături în sistemul medical pentru a obține o dată fermă pentru operație, stabilită inițial pentru ziua de luni. Ajunsă însă în ziua respectivă, a aflat că nu mai există nicio prioritate pentru cazul ei și că nimeni nu îi putea spune cînd va fi operată. În acel moment a decis să se transfere definitiv la un spital privat, decizie pe care, potrivit articolului, personalul medical de la Floreasca a primit-o cu vădită ușurare.
Spitalul de stat nu i-a putut oferi nici măcar o ambulanță pentru transfer, astfel că a apelat, din nou, la una privată. Intervenția chirurgicală la spitalul privat a costat 8.000 de euro, sumă pe care autoarea a acoperit-o din vînzarea recentă a apartamentului pe care îl deținea în București. În articol, ea descrie diferența radicală de tratament resimțită imediat după internare — de la temperatura reglabilă a camerei pînă la discuția detaliată purtată cu chirurgul înaintea operației.
Întrebări ridicate de autoare privind sistemul public de sănătate
Spre finalul articolului, jurnalista ridică mai multe întrebări legate de funcționarea sistemului medical public din România: pe ce criterii se întocmesc listele de operații în spitalele de stat, cine are prioritate și de ce comunicarea dintre secții este atît de dificilă încît un pacient internat la ortopedie nu poate obține rapid un consult cardiologic. Ea notează, totodată, că a contribuit timp de 25 de ani la sistemul public de sănătate prin taxele plătite, dar că practic nu a beneficiat niciodată de aceste contribuții atunci cînd a avut cu adevărat nevoie, ridicînd problema posibilității de a redirecționa aceste contribuții către un asigurător privat.
Reacția Spitalului Floreasca
Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca a transmis un comunicat de presă în care anunță declanșarea unei verificări interne. Instituția precizează că a demarat o analiză a documentelor medicale, a parcursului clinic al pacientei, a modului în care i-au fost acordate îngrijirile, precum și a programării intervenției chirurgicale și a celorlalte aspecte semnalate în articol.
Potrivit comunicatului, verificarea presupune și „solicitarea de puncte de vedere din partea personalului implicat”, care urmează să fie confruntate cu evidențele medicale și administrative ale cazului. Spitalul nu a oferit, pînă la momentul redactării acestui material, un termen concret pentru finalizarea verificării sau pentru comunicarea publică a concluziilor.