Medicamentele din familia Ozempic au devenit celebre pentru capacitatea lor de a reduce pofta de mâncare și de a ajuta la scăderea în greutate. Dar tot mai multe cercetări arată că efectul lor merge mult mai departe: aceleași substanțe par să reducă și pofta de alcool, tutun sau chiar droguri precum cocaina sau opiaceele.
Un articol publicat de The Conversation și preluat de ScienceDaily explică, pentru prima dată într-un mod convingător, printr-un ce mecanism din creier s-ar putea întâmpla asta. Autorul este Robert Munn, cercetător la University of Otago (Noua Zeelandă), care studiază chiar acest fenomen.
De ce ne gândim la mâncare și de ce uneori nu ne putem opri
Pornind de la o observație simplă — gândul la un burger apetisant sau la un pahar de bere rece ne poate declanșa pofta și ne poate determina să acționăm — Munn explică faptul că această legătură între gând și acțiune are un rol evolutiv important: ne motivează să obținem ce ne trebuie pentru supraviețuire.
Dar la unii oameni, acest mecanism se poate „bloca” în exces, ducând la afecțiuni precum obezitatea sau dependența de alcool. Înțelegerea legăturii dintre poftă și consum a fost, spune autorul, unul dintre marile mistere ale neuroștiinței — iar noua clasă de medicamente pentru slăbit ar putea oferi în sfârșit cheia.
Ce se știe deja despre efectul GLP-1 asupra dependențelor
Medicamentele precum Ozempic și Wegovy imită hormonul GLP-1, care stimulează eliberarea de insulină, încetinește digestia și dă senzația de sațietate. Au fost dezvoltate inițial pentru tratarea diabetului de tip 2, iar scăderea în greutate a apărut ca „efect secundar” — uneori comparabilă cu rezultatele unei intervenții de chirurgie bariatrică.
Există însă un efect mai puțin cunoscut: studiile pe oameni arată că agoniștii GLP-1 reduc și consumul de alcool. Studiile preclinice pe animale sugerează că aceleași medicamente reduc și consumul de cocaină, amfetamine, opiacee și nicotină.
Unde intervine „septul lateral”
Zonele creierului asociate în mod clasic cu sistemul de recompensă — aria tegmentală ventrală și nucleul accumbens, ambele producătoare de dopamină — sunt studiate de zeci de ani în context de dependență. Ar fi fost candidații evidenți pentru a explica efectul GLP-1. Problema e că aceste zone au foarte puțini receptori pentru GLP-1, deci e puțin probabil ca ele să fie mecanismul direct de acțiune.
De aceea, cercetătorii s-au uitat la o regiune mai puțin cunoscută publicului larg: septul lateral. Este o structură cerebrală asociată istoric cu reglarea emoțională — încă din 1953, cercetătorii americani Joseph Brady și Walle Nauta au observat că animalele cu leziuni în această zonă deveneau mai agresive, în timp ce stimularea directă a regiunii reducea agresivitatea.
Cercetări mai recente au arătat că septul lateral este de fapt un nod central într-o rețea complexă de conexiuni cerebrale, ceea ce a schimbat radical modul în care oamenii de știință înțeleg funcția sa.
De ce ar putea fi acesta „centrul poftelor”
Septul lateral primește informații mai ales de la hipocamp — regiunea cerebrală responsabilă de formarea amintirilor de lungă durată. (Un caz celebru este cel al pacientului Henry Molaison, care, după o intervenție pentru epilepsie ce i-a afectat hipocampul, nu a mai putut forma amintiri noi, trăind, practic, într-un permanent prezent.)
Hipocampul conține și așa-numitele „celule de loc” — neuroni care se activează în funcție de poziția unei persoane în spațiu și, arată cercetări recente, chiar în funcție de timp. Această informație de tip „unde și când mă aflu” este transmisă către septul lateral, care, la rândul lui, conține propriile celule de loc, dar acestea răspund puternic la recompense. Practic, septul lateral adaugă informației „unde și când mă aflu” un strat suplimentar: „ce e bun în locul ăsta”.
Această informație e transmisă mai departe către zonele producătoare de dopamină. Astfel, neurologii consideră acum septul lateral drept regiunea care ne permite să „ne gândim” conștient la recompense și care face legătura cu mecanismul din creier ce ne face să ne simțim bine în legătură cu ele.
Un ultim argument important: septul lateral este extrem de bogat în receptori pentru GLP-1 — mult mai mult decât zonele clasice ale sistemului de recompensă.
Ce arată cercetările cele mai noi
Potrivit lui Munn, activarea GLP-1 direct în septul lateral a redus recent consumul de hrană la șoareci, într-un studiu publicat în 2026. Un alt studiu, apărut tot anul acesta, a arătat un efect similar pentru consumul de alcool.
Propriul laborator al autorului a demonstrat, de asemenea în 2026, că medicamentele GLP-1 reduc un anumit tip de activitate în septul lateral, care ar putea împiedica această regiune să mai comunice la fel de eficient cu restul creierului — practic, „tăind” legătura dintre gândul la o recompensă și impulsul de a o obține.
Ce înseamnă asta pentru tratamentul dependențelor
Aceste descoperiri schimbă modul în care neuroștiința înțelege sistemul de recompensă al creierului și pun sub lumina reflectoarelor septul lateral ca posibil „sediu” al poftelor. Dacă cercetările ulterioare confirmă acest mecanism, medicamentele de tip GLP-1 ar putea deschide noi direcții de tratament — nu doar pentru obezitate, ci și pentru dependența de alcool și de alte substanțe.
E important de precizat că multe dintre aceste rezultate provin din studii pe animale sau din cercetări preclinice, iar traducerea lor într-un tratament clinic aprobat pentru dependențe rămâne, deocamdată, un proces în desfășurare. Totuși, pentru un domeniu care s-a confruntat cu opțiuni de tratament limitate pentru dependențe, descoperirea unui posibil „comutator” biologic comun pentru mai multe tipuri de pofte reprezintă un pas semnificativ.