Un studiu realizat de cercetători din Argentina și Germania arată că bacteriile multirezistente la antibiotice, izolate din spitale, sunt rezistente și la glifosat — cel mai utilizat erbicid din lume. Descoperirea sugerează că agricultura ar putea juca un rol neașteptat în criza globală a rezistenței la antimicrobiene.
Ce au descoperit cercetătorii
O echipă coordonată de dr. Daniela Centrón, de la Institutul de Microbiologie Medicală și Parazitologie din Buenos Aires, împreună cu dr. Jochen Müller de la Institutul Karlsruhe de Tehnologie (Germania), a analizat peste 100 de tulpini bacteriene provenite din trei medii diferite: o zonă umedă protejată din Delta Paraná (Argentina), terenuri agricole din vecinătate unde se folosește glifosat, și mai multe spitale locale.
Rezultatul a fost surprinzător: toate tulpinile multirezistente la antibiotice colectate din spitale au prezentat și rezistență ridicată la glifosat și la erbicidele pe bază de glifosat. Mai mult, bacteriile din mediul natural — dintr-o rezervație în care erbicidul nu a fost niciodată aplicat direct — au arătat, la rândul lor, cel puțin o rezistență parțială la substanță, posibil din cauza expunerii indirecte, prin solurile agricole din zonele adiacente.
Printre tulpinile spitalicești testate, 74% s-au dovedit rezistente la carbapeneme, o clasă de antibiotice cu spectru larg, folosită ca ultimă linie de tratament în infecțiile grave. Atunci când cercetătorii au construit un „arbore genealogic” al tuturor tulpinilor analizate, au observat că cele mai rezistente la glifosat din mediul natural se grupau genetic foarte apropiat de tulpinile spitalicești multirezistente — un indiciu că cele două populații bacteriene ar putea circula între spital și mediu.
De ce ar fi posibilă această legătură
Rezistența la antimicrobiene (AMR) este, de obicei, atribuită folosirii excesive sau incorecte a antibioticelor, atât în medicină, cât și în creșterea animalelor. Acest studiu sugerează un al doilea factor, mult mai puțin investigat până acum: expunerea bacteriilor din mediu la erbicide.
„Arătăm aici că cele mai frecvente specii de bacterii multirezistente din spitale nu sunt doar rezistente la mai multe clase de antibiotice, ci și la concentrații ridicate de glifosat”, a explicat dr. Centrón, autoarea coordonatoare a studiului.
Mecanismul propus de cercetători funcționează, teoretic, în două direcții:
- bacteriile rezistente la antibiotice ajung în mediu prin apele uzate netratate din spitale, unde solurile expuse intens la glifosat le pot oferi un avantaj de supraviețuire suplimentar;
- bacteriile care dezvoltă rezistență la glifosat în solurile agricole pot, la rândul lor, să dezvolte sau să păstreze mecanisme genetice care le conferă și rezistență la antibiotice, putând ajunge înapoi în spitale prin circuitul apei sau prin alte căi de contaminare.
Secvențierea genomului întreg a arătat că tulpinile din mediu cu cea mai mare rezistență la glifosat aveau, de asemenea, un număr mai mare de mecanisme genetice asociate cu rezistența la antibiotice — o corelație care întărește ideea unei legături reale între cele două tipuri de rezistență.
O legătură observată, nu (încă) dovedită cauzal
Cercetătorii subliniază că studiul arată o corelație, nu o relație cauzală directă. Cu alte cuvinte, datele nu demonstrează că expunerea la glifosat produce rezistență la antibiotice, ci doar că bacteriile care au una dintre cele două rezistențe le au frecvent și pe cealaltă — și că ar putea exista o presiune de selecție comună.
Jack Heinemann, profesor la Universitatea din Canterbury (Noua Zeelandă), care a publicat alte cercetări pe acest subiect, a punctat o idee mai largă: orice substanță chimică cu efect biocid se comportă, din perspectiva unei bacterii, ca un fel de „antibiotic” — indiferent dacă este etichetată drept medicament sau erbicid. Atâta vreme cât tratăm separat antibioticele clinice și alți biocizi din mediu, riscăm să subestimăm efectele lor combinate asupra rezistenței bacteriene.
Echipa de la Buenos Aires lucrează deja la un studiu de continuare, care analizează direct bacterii din soluri expuse la glifosat, pentru a testa mai riguros o eventuală legătură cauzală.
De ce este importantă această descoperire
Rezistența la antimicrobiene este considerată de Organizația Mondială a Sănătății o criză globală de sănătate publică, fiind asociată cu 1,1–1,4 milioane de decese anual la nivel mondial. Glifosatul, înregistrat pentru prima dată în 1974, rămâne cel mai folosit erbicid din lume, fiind ingredientul activ din produsele de tip Roundup utilizate în agricultură, dar și în spații urbane și comerciale. Agenția Internațională pentru Cercetare în Cancer (IARC) l-a clasificat drept „probabil cancerigen pentru om”, iar mai multe state europene i-au restricționat utilizarea casnică.
Dacă cercetările ulterioare confirmă o legătură cauzală, autorii studiului consideră că reglementările privind utilizarea pesticidelor — nu doar a antibioticelor — ar trebui revizuite. Concret, ei propun ca testarea pentru „co-selecție” cu antibiotice să devină o cerință obligatorie înainte ca un nou erbicid să fie autorizat pentru comercializare.
Ce înseamnă asta, practic, pentru noi
Pentru publicul larg, concluzia principală nu este alarmistă, ci una de prudență: rezistența la antibiotice nu se formează doar în spitale și nu este cauzată exclusiv de modul în care folosim medicamentele. Solul, apa și agricultura intensivă pot face parte din același circuit, iar o privire izolată asupra fiecărui domeniu — sănătate umană, animală și mediu — riscă să lase loc unor verigi importante din lanțul rezistenței bacteriene.
Specialiștii recomandă, în continuare, o abordare de tip „One Health” (sănătate unică), care leagă sănătatea oamenilor, a animalelor și a mediului într-un singur cadru de monitorizare și politici publice — exact tipul de perspectivă pe care acest studiu îl susține cu date concrete.