Un pacient în vârstă de 102 ani a primit o nouă șansă la viață după o intervenție chirurgicală de urgență realizată la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Potrivit reprezentanților unității medicale, acesta este cel mai vârstnic pacient operat până acum în istoria spitalului.
Bărbatul, veteran de război din localitatea Moțca, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Pașcani cu simptome severe. Medicii l-au diagnosticat cu ocluzie intestinală, o afecțiune gravă care necesită intervenție chirurgicală rapidă pentru a preveni complicații majore.
Operația a fost realizată de o echipă medicală multidisciplinară coordonată de medicul primar Costică Coșman, șeful Secției Chirurgie. Intervenția s-a încheiat cu succes, iar pacientul se află în prezent într-o stare bună, cu o evoluție favorabilă. Medicii estimează că acesta ar putea fi externat în perioada următoare.
Reprezentanții spitalului au subliniat că succesul intervenției demonstrează importanța profesionalismului și a colaborării dintre specialități, chiar și în cazuri extrem de dificile din punct de vedere medical.
„Dincolo de vârstă sau de complexitatea cazului, dedicarea și profesionalismul echipei medicale pot face diferența”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, subliniind că grija față de pacient și responsabilitatea față de comunitate rămân priorități pentru personalul medical.