Sindicaliştii din serviciile publice de Ambulanţă transmit, vineri, un „ultimatum” Ministerului Muncii, după ce instituţia a publicat, cu o zi înainte, o nouă formă a proiectului legii salarizării unitare, fără a include integral propunerile Ministerului Sănătăţii referitoare la serviciile de ambulanţă.
„Acţiuni radicale” de săptămâna viitoare
Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) a transmis, vineri, un mesaj ferm către Ministerul Muncii, avertizând că, dacă propunerile Ministerului Sănătăţii nu vor fi preluate integral în proiectul de lege, personalul operativ de intervenţie va lua în calcul declanşarea unor proteste.
„În condiţiile în care nu se vor prelua integral propunerile Ministerului Sănătăţii propuse şi agreate de FNSAR a fi introduse în proiectul de salarizare, începând cu săptămâna viitoare personalul operativ de intervenţie din serviciile publice de ambulanţă reprezentat de FNSAR ia în calcul declanşarea de acţiuni radicale, până la obţinerea prevederilor agreate de Ministerul Sănătăţii şi introducerea lor în proiectul de lege”, anunţă federaţia sindicală.
Nemulţumiri legate de împărţirea pe categorii de salarizare
Una dintre principalele probleme semnalate de sindicalişti vizează modul în care proiectul de lege împarte personalul operativ de intervenţie din ambulanţă în două categorii de salarizare:
- angajaţii din serviciile de ambulanţă din judeţele fără centre universitare;
- angajaţii din serviciile de ambulanţă din judeţele cu centre universitare, aceştia din urmă urmând să beneficieze, potrivit formei actuale a proiectului, de un nivel de salarizare mai bun.
FNSAR consideră că această diferenţiere este nejustificată, transmiţând Ministerului Muncii că „nu există motiv de diferenţiere” între cele două categorii de angajaţi, care desfăşoară aceleaşi tipuri de activităţi operative.
Cerere pentru menţinerea sporurilor actuale
Sindicaliştii solicită, de asemenea, păstrarea prevederilor din actuala Lege a salarizării nr. 153/2017, precum şi ale Regulamentului de sporuri aprobat prin HG nr. 153/2018, în ceea ce priveşte serviciile publice de ambulanţă, la nivelul superior de acordare a procentelor de spor pentru condiţii deosebit de periculoase.
„Ambulanţa albă care salvează vieţi şi trebuie protejată”
Într-un comunicat cu un ton dur, FNSAR contestă în bloc forma publicată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, acuzând instituţia că „agresează” personalul operativ de intervenţie şi „vandalizează” serviciile publice de ambulanţă prin nepreluarea integrală a propunerilor venite din partea Ministerului Sănătăţii.
„Serviciile Publice de Ambulanţă NU reprezintă ambulanţă neagră pentru a fi agresată şi vandalizată, ci este ambulanţa albă care salvează vieţi şi trebuie protejată”, se arată în mesajul transmis de sindicalişti Ministerului Muncii.
Formularea face trimitere directă la un episod recent de violenţă împotriva unui echipaj de ambulanţă, petrecut în comuna Recea-Cristur, judeţul Cluj. Acolo, un ambulanţier a fost internat şi supus unei intervenţii chirurgicale, după ce autosanitara pe care o conducea a fost atacată cu pietre, bâte şi topoare de un grup de persoane. Atacul a pornit de la informaţii false, distribuite pe reţeaua TikTok, potrivit cărora vehiculul ar fi fost o aşa-numită „ambulanţă neagră” implicată în răpiri de copii.