Mesaj critic la absolvirea de la UMF Iași: „Nu este medicină să stăm cu orele să sprijinim pereții”

de Editor

La ceremonia de absolvire a promoției de la specializarea Asistență Medicală Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, discursul unei șefe de serie a ieșit din tiparul clasic al urărilor de final de studii.

„Trag un semnal de alarmă”, a spus de la microfon Claudia Ciobanu, în fața colegilor, profesorilor și invitaților adunați la festivitate. „Înțeleg că poate nu toate lucrurile țin de dumneavoastră, dar haideți să încercăm să facem lucrurile să meargă și să fie bine pentru toată lumea.”

Cursuri „citite de pe slide-uri” și ore petrecute „sprijinind pereții”

Proaspăta absolventă, șefa seriei A de la specializarea Asistență Medicală Generală, a criticat direct modul în care este organizat, în prezent, actul didactic pentru studenții de la Asistență Medicală Generală. În opinia ei, orele în care profesorii citesc de pe materiale de prezentare nu mai au valoare adăugată pentru studenți, care pot parcurge singuri acel conținut.

La fel de dur a fost mesajul despre practica din spitale: tinerii ajung să petreacă „ore întregi” în unități medicale fără să fie implicați efectiv în activitate, fără ca cineva să le acorde atenție sau să îi îndrume. „Asta nu este medicină”, a subliniat ea, sugerând că timpul petrecut în stagii ar trebui să fie unul de formare reală, nu doar o prezență formală.

Taxe plătite an de an, amfiteatre în stare precară

Un alt punct sensibil atins de tânără a fost cel financiar și logistic: jumătate dintre studenți plătesc taxă de studii an de an, în condițiile în care, spune ea, uneori sunt nevoiți să învețe în amfiteatre aflate într-o stare avansată de degradare, „aproape să cadă” peste ei.

Contrastul dintre taxele achitate de studenți și infrastructura educațională pusă la dispoziție a fost prezentat ca una dintre nedreptățile resimțite de generația ei de absolvenți.

Speranțe pentru viitoarea Facultate de Științele Sănătății

Discursul nu a rămas însă doar la critici. Tânăra și-a exprimat speranța că înființarea noii Facultăți de Științele Sănătății va aduce o schimbare reală pentru specializarea Asistență Medicală Generală.

„Sper din tot sufletul ca odată cu înființarea noii facultăți, și anume cea de științele sănătății, lucrurile să fie mult mai bune pentru specializarea asistență medicală”, a spus ea, adăugând că își dorește ca viitorii șefi de promoție să poată vorbi cu mândrie despre facultatea absolvită și să se simtă cu adevărat pregătiți pentru intrarea în câmpul muncii — lucru pe care, a recunoscut ea, majoritatea colegilor ei nu îl pot spune despre propria experiență.

S-ar putea să-ți placă și