Relația dintre convingerile spirituale și practica medicală a devenit subiectul unei controverse majore în Iași, culminând cu sesizarea oficială a autorităților din sistemul de sănătate. Un medic ginecolog a fost reclamat după ce a corelat, în spațiul public, pierderile de sarcină cu faptul că bebelușii au fost concepuți în perioadele de post religios.
Sesizări oficiale la Colegiul Medicilor și forurile de specialitate
Ovidiu Covaci, fondatorul grupului „Vaccinuri și Vaccinare”, a anunțat că a înaintat reclamații împotriva medicului ieșean Cristina Buznar la Colegiul Medicilor din România , la conducerea spitalului unde activează doctorița și la Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România, după ce medicul a susținut prin intermediul unor clipuri publicate pe rețelele de socializare că ar exista o legătură statistică între nerespectarea canoanelor religioase privind abstinența în post și evoluția negativă a sarcinilor.
Efectiv fierb de nervi și-mi tremură mâinile când scriu asta: Un „medic” ginecolog cu pagină de tiktok a publicat un video în care spune că a descoperit ea „statistic vorbind” că un copil conceput în posturile mari are șanse mai mari să moară în timpul sarcinii. Sau după sarcină, în pătuț. Sau să aibă probleme medicale mai grave. Nu pentru că există multe necunoscute într-o sarcină pierdută, nu pentru că se doarme cu copilul mic în pat sau se sufocă pentru că nu e pus pe spate. Nu pentru că există genetică. Ci pentru că a fost conceput în post”, a scris Ovidiu Covaci pe Facebook.
După apariția comentariilor negative, doctorița a șters clipurile video de pe TikTok și Facebook, dar Ovidiu Covaci a publicat discuția pe care au avut-o online și în care ea își susține teoria.
„Cine nu crede in post ar trebui sa simta nici o vinovatie indiferent ce zic medicii si preotii. Nu ? Peste 70% din copiiu conceputi in post patesc ceva. O spun eu si sute de colegi din experienta zilnica zeci de ani de munca. Evident nu sunt statistici oficiale sau studii dar e ceea ce vedem noi”, a spus medicul.
Mai mult, ea a invocat o serie de cazuri recente de avort spontan din propria practică pentru a-și justifica teoria, prezentând aceste tragedii personale ale pacientelor drept argumente pentru respectarea calendarului bisericesc.
„Ca idee…nici una din sarcinile din ultimele 8 saptamani nu mai exista. Toti s-au avortat spontan intre timp si/sau au murit. Asta m-a facut sa filmez acest video. Este pentru viitorii parinti in speranta ca nu vor trece prin aceste necazuri”.
Respectul pentru dogmă versus responsabilitatea medicală
În timp ce credința oferă multor oameni confort spiritual și repere morale, cabinetul medical trebuie să rămână un spațiu al certitudinilor fundamentate pe studii și protocoale clare.
Tragedia pierderii unei sarcini este o povară suficient de grea pentru orice familie. Rolul medicului este să aline această suferință prin explicații științifice și soluții terapeutice, nu să adauge greutatea unei vinovății metafizice bazate pe cifre neoficiale. Decizia instituțiilor abilitate va fi un precedent important pentru modul în care etica și știința vor continua să protejeze pacienții în fața teoriilor personale, indiferent de cât de bine intenționate ar fi acestea.