Există sau nu o criză a citostaticelor în România? Depinde pe cine întrebi. Instituția care plătește aceste tratamente spune că nu, sistemul funcționează. Oamenii care le iau spun că, de multe luni, nu-și găsesc medicamentul de care depinde viața lor.
Versiunea pacienților: luni de zile fără tratament
Pentru unii bolnavi de cancer, problema nu este teoretică sau statistică — este concretă și se întâmplă chiar acum. Liliana Ruse, jurnalistă la Digi24 și, în același timp, pacientă oncologică, a povestit public că, de aproape șapte luni, nu găsește în România lomustina, un citostatic pe care l-a descris ca fiind principalul medicament în lupta cu boala ei. Soluția la care a apelat a fost să comande și să plătească singură o parte din tratament, din străinătate — și spune că are facturile care dovedesc asta. A mai trecut, la un moment dat, și printr-o perioadă în care nu găsea vincristina, o altă substanță din schema de tratament; acea problemă spune că s-ar fi rezolvat între timp.
Ruse a respins direct varianta oficială, afirmând răspicat: „este o minciună faptul că nu există discontinuități în furnizarea de citostatice”. Ea a insistat că vorbește din propria experiență, nu din auzite: se află, spune ea, exact în situația de a nu găsi un citostatic de care are nevoie pentru a-și salva viața.
Poziția organizațiilor de pacienți este la fel de tranșantă. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a mers mai departe și a pus sub semnul întrebării chiar buna-credință a instituției statului, spunând că declarațiile oficiale despre lipsa discontinuităților nu corespund cu ce raportează pacienții din toată țara și că federația intenționează să centralizeze cazuri concrete pentru a documenta situația.
Versiunea CNAS: probleme punctuale, nu criză de sistem
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, respinge ideea unei crize. Într-o intervenție la Digi24, el a susținut că, verificat împreună cu Ministerul Sănătății, există stocuri suficiente de citostatice și că, în ultimul an și patru luni, nu au existat discontinuități — cu o singură excepție, de câteva zile, la finalul anului trecut, rezolvată rapid.
Explicația oferită pentru problemele punctuale care totuși apar ține de producție, nu de finanțare: potrivit oficialului, jumătate din cazurile de discontinuitate raportate la nivelul Uniunii Europene se datorează dificultăților temporare ale unor furnizori, iar rezolvarea acestor situații — inclusiv prin importuri de urgență — este responsabilitatea Ministerului Sănătății, nu a CNAS, instituție al cărei rol este strict cel de a plăti medicamentele. Moldovan a subliniat că plățile sunt la zi, în special pentru medicamentele oncologice scumpe, și le-a cerut pacienților care întâmpină probleme la furnizori să sesizeze imediat CNAS sau casele județene de asigurări.
De ce nu se potrivesc cele două versiuni
Diferența dintre discursul oficial și experiența pacienților ar putea avea o explicație structurală: chiar CNAS recunoaște că există „deficiențe de producție pentru anumite medicamente” — adică nu o lipsă generalizată de fonduri sau de stocuri la nivel de sistem, ci goluri punctuale, care apar la anumite substanțe, în anumite momente, și care pot lăsa un pacient fără tratament luni de zile, chiar dacă statistica generală arată bine.
Cu alte cuvinte, e posibil ca ambele părți să aibă, parțial, dreptate — sistemul, privit de sus, poate să nu fie „în criză”, în timp ce un pacient concret, care are nevoie exact de substanța care lipsește exact acum, trăiește o criză reală. Problema e că această distincție tehnică oferă puțină consolare cuiva care își tratează cancerul.