Un studiu preclinic realizat de cercetătorii de la Institutul Wistar din Philadelphia sugerează că celulele de cancer ovarian care supraviețuiesc chimioterapiei nu rămân pur și simplu „inactive” – ele continuă să trimită semnale chimice către celulele vecine, iar unul dintre aceste semnale ar fi chiar fructoza, un zahăr comun în alimentație. Descoperirea ar putea explica de ce cancerul ovarian revine atât de frecvent după tratament și se răspândește în cavitatea abdominală.
Ce au descoperit cercetătorii
Studiul, publicat pe 30 iulie 2026 în revista Nature Aging și realizat în colaborare cu Universitatea din Pittsburgh, s-a concentrat pe cancerul ovarian seros de grad înalt, cea mai frecventă și mai agresivă formă a bolii. Echipa condusă de dr. Aidan Cole și dr. Katherine Aird a pornit de la o întrebare simplă: ce fac exact celulele canceroase care supraviețuiesc chimioterapiei pe bază de platină, tratamentul standard pentru aproape toate pacientele cu această boală?
Răspunsul obținut în laborator este că aceste celule intră într-o stare de „senescență” – nu se mai divid, dar rămân active din punct de vedere biologic și continuă să elibereze un amestec complex de molecule semnalizatoare către celulele din jur. Analizând acest amestec, cercetătorii au identificat fructoza ca una dintre substanțele responsabile pentru schimbarea comportamentului celulelor canceroase vecine.
Mecanismul descris este neașteptat: fructoza nu pare să acționeze ca simplă sursă de energie pentru celulele tumorale, ci le modifică metabolismul intern al colesterolului. Pe măsură ce nivelul de colesterol scade, conexiunile dintre celulele canceroase vecine slăbesc, iar acestea se pot desprinde mai ușor și migra către alte zone. Este exact procesul care stă la baza metastazării – motivul principal pentru care cancerul ovarian revine și se extinde în abdomen după un tratament care, inițial, pare eficient.
De ce contează pentru pacientele cu cancer ovarian
Cancerul ovarian rămâne una dintre cele mai greu de tratat forme de cancer ginecologic tocmai din cauza recidivelor. Deși majoritatea pacientelor răspund bine la chimioterapia inițială, boala revine la cele mai multe dintre ele, iar răspândirea în cavitatea abdominală este responsabilă pentru aproximativ 90% din decesele cauzate de această afecțiune.
Cercetătorii subliniază că studiul lor este printre primele care arată, într-un model preclinic (și nu doar într-o cultură de celule în laborator), că nu celulele supraviețuitoare în sine cauzează răspândirea cancerului, ci moleculele pe care acestea le eliberează. Această distincție ar putea deschide o direcție nouă de cercetare: dacă celulele rămase după chimioterapie transmit activ semnale în loc să stea pur și simplu „latente”, atunci o intervenție post-tratament ar trebui să vizeze tocmai aceste semnale, nu doar celulele.
Ce înseamnă asta pentru statine și pentru alimentație – și ce nu înseamnă încă
Pentru că mecanismul descoperit implică metabolismul colesterolului, cercetătorii au ridicat o întrebare suplimentară: ar putea medicamentele care scad colesterolul, precum statinele, să interacționeze cu acest proces la pacientele care fac chimioterapie? Este o ipoteză care ar putea fi verificată, în principiu, prin analiza datelor medicale existente ale pacientelor, însă rămâne, deocamdată, doar o direcție de cercetare viitoare.
Este important de subliniat că această cercetare a fost realizată exclusiv pe modele de laborator și pe animale, nu a fost testată la niciun pacient uman. Studiul nu demonstrează că fructoza din alimentație influențează supraviețuirea, recidiva sau răspândirea cancerului la oameni, iar organismul uman și tumorile reale funcționează într-un mediu mult mai complex decât o cultură de celule sau un model animal. Din acest motiv, cercetătorii nu formulează nicio recomandare alimentară pe baza acestor rezultate.
Cu alte cuvinte: concluzia confirmată de studiu este că, în modele preclinice, celulele de cancer ovarian supraviețuitoare chimioterapiei eliberează fructoză, care reduce colesterolul și capacitatea de adeziune a celulelor vecine, favorizând răspândirea acestora. Rămâne de văzut, în cercetări viitoare pe oameni, dacă și cum se aplică acest mecanism în practica clinică.
Următorii pași
Echipa de cercetare de la Wistar a început deja să proiecteze experimente ulterioare pentru a testa dacă acest mecanism se regăsește și la alte tipuri de cancer, nu doar la cel ovarian. Orice relevanță clinică va necesita, însă, studii pe pacienți, care încă nu există.
Până atunci, pentru pacientele aflate în tratament sau în urmărire după chimioterapie pentru cancer ovarian, recomandarea rămâne simplă: continuarea îngrijirii medicale programate, fără schimbări bazate pe aceste rezultate preliminare de laborator.